Scrisoare către tine, cel de nicăieri…
Sarah Brightman feat. Jose Cura – There for me
Dragă iubite,
Îţi scriu, pentru că am ajuns la capătul răbdarii… Îţi scriu, pentru că mă simt neputincios, slab. Iubitule, iţi scriu, pentru că sunt singur, pentru că sunt… gol, vidat. Absenţa ta mă încolţeşte, nu mai ştiu să lupt cu ea. Vrea să zămislească cu mine demonul singurătăţii. Absenţa ta, dragostea mea, vrea să-i port copilul pentru totdeauna, o gestaţie toracică permanentă. Vreau ca pieptul să-mi fie greu, să nu pot răsufla liber, să nu pot râde. Absenţa ta vrea ca pruncul ei drăcesc să umple locul tău.
Bârfe de Upper East Side?!
De luni în coace, toată lumea sare de cur în sus că Ricky Martin e gay. Ce atâta fâs? O fi pentru toate femeile hetero, cărora li se scurgeau ochii după el. Pentru un alt gay, care dispune de acel al 6-lea simţ, numit “gaydar”, nu e nici un fel de noutate, ci o simplă confirmare. De fapt mă cam irită boom-ul ăsta mediatic. Reflectă însă natura umană.
- Vai fată, ai auzit?!! (dând din mâini)
- Ce, dragă?
- Ricky Martin e gay! (dând din mâini şi ţopăind)
10 centimetri de plăcere si o palmă de petale
Sunt umilit, în micimea mea, de acest gest. Poate că nu merit un miracol, la urma urmei nu sunt eu în măsură să spun că-l merit, dar cred în miracole. De vreo câţiva ani am ales să pornesc pe un drum al meu, de fapt pe drumul meu, ca să fiu cât se poate de explicit. Destinaţia este paradisul, aşa cum îl înţeleg eu. Nu ştiu când voi ajunge, dar de la o vreme în coace simt că mă apropii.
Răgaz de tras sufletul
Acum câteva minute am ajuns acasă. Şi am stat un pic, gândindu-mă la ce aş putea să fac. Somn nu prea îmi e, dar sunt prea obosit ca să lucrez; apoi mi-am dat seama că n-am mai scris de mult pe blog (şi nici în altă parte). Am pus-o pe Mimi cu “I want to know what love is”. Primul vers este: “I gotta take a little time…” Şi am realizat că n-am făcut nici asta de foarte mult timp. Poate că e uşor deplasat să folosesc sintagma “a fi stăpân pe timpul tău”, că la urma urmei nu ştii niciodată ce poate interveni. Dar într-o măsură destul de mare se poate face acest lucru. Încă sunt legat de un job obişnuit, care mă scoală cu noaptea-n cap, îmi fute zilele şi serile tot ce fac, e să-mi arate cât de obosit sunt. E un ultim exerciţiu de răbdare.
Lăsaţi-o pe Mimi să cânte, poate vă mai destinde emoţiile. 
Mă bucur că e, stai ce e? Ah… E deja sâmbătă, anyway, mă bucur că sunt liber şi pot să-mi trag sufletul un pic. Îmi face plăcere când pot să-mi las degetele să se plimbe libere pe tastatură, chiar dacă produsul finit este un text lipsit de sens şi poate chiar plictisitor. Nu scriu pentru vreun public, scriu pentru că unerori mă relaxez sufleteşte în acest mod. În fond şi la urma urmei, chiar nu am nimic de zis în seara asta, nu militez pentru nimic, nu crtitic nimic, nu povestesc absolut nimic.
Mă bucur doar. Mă bucur că sunt în viaţă şi că după atâta luptă şi atâtea drumuri greşite, simt că în sfârşit păşesc pe drumul meu, simt că fac ceea ce fac pentru mine!
Nu prea mai am nimic de zis. Între timp mi s-a făcut şi somn, aşa că mă bag în pat.
România – ţara mea de basm
Următorul text aparţine prietenei mele Andreea Adam:
“Ascult la televizor ştirile. Mă crispez, mă încrunt, apoi râd, râd în hohote, îmi dau lacrimile – nu ştiu nici eu dacă de supărare sau de extaz, mă enervez, mai bag câte o „mai du-vă dracu de idioţi”, apoi râd din nou. Mă înroşesc la faţă de ruşine şi sting televizorul. Analizez şi ajung la cea mai logică concluzie: românii s-au refugiat în basme. Putem distinge cu uşurinţă unele tradiţionale româneşti, altele străine, legende religioase, poveşti nemuritoare şi multe filme ştiinţifico-fantastice.
Spre exemplu să ne gândim la „Hänsel şi Gretel”. Luând exemplul acestei poveşti, politicienii noştri au luat cu asalt căsuţa de turtă dulce numită Românica, interpretând evident greşit morala poveştii, şi au înfulecat din ea până când burtihanele lor disgraţioase au atins pământul odată sărutat de Ion. Au furat şi comoara „vrăjitoarei”, înşelându-se din nou, căci „vrăjitoarea” era chiar ţărişoara noastră dragă, şi au împărţit-o cu bucurie în suflet copiilor şi nepoţilor lor, evident. „Vrăjitoarei” nu au reuşit să-i vină însă de hac fiindcă nu încăpea în cuptor aşa că au nimicit-o ignorându-i strigătele de disperare.
Părinţilor din România şi copiilor lor gay
Am citit pe blog-ul amicei mele, Dana Volkova, povestea mai mult decât tristă a unui băiat care le-a mărturisit părinţilor lui ca este gay. Cu riscul de a mă repeta: M-a întristat foarte tare! Mai mult, mă revoltă!!
Indiferent că eşti un părinte, care-şi bănuieşte fiul sau fiica de homosexualitate, un băiat gay, o fată lesbi sau pur şi simplu eşti hetero acorda-ţi 10 minute pentru a citi în continuare.
Am ales această melodie, pentru că este mai mult decât relevantă celor ce urmează.
Produsele BIO – Noul trend al românilor
În ultimele zile am ajuns de la multe ori la mall. La Iulius Mall Timişoara, ca să nu apară confuzii. Vis-a-vis de hipermarketul Auchan se găseşte un… aprozar. Pentru că alfel nu pot să numesc magazinul acela. Se numeşte ceva cu BIO…
Desigur, dobitocia cu mâncarea organică nu este absolut deloc nouă, motiv pentru care nu vreau să vin eu cu alte informaţii despre acest lucru.
Ceea ce mă irită la culme este prostia omenească. Alimentaţia BIO este una din consecinţele prostiei oamenilor. Acum câţiva ani bieţii ţărani români nu mai aveau voie să-şi comercializeze produsele, datorită faptului că acestea sunt imperfecte. Roşiile au pete, striaţii, sunt prea mari sau prea mici, prea lunguieţe sau prea rotunde, morcovii nu sunt drepţi, cartofii au dimensiuni si forme diferite ş.a.m.d.. Aşa că românul snob şi prost nu s-a mai dus la tanti de la piaţă, el merge, cel puţin timişoreanul, la Iulius Mall la aprozarul BIO. Degeaba e trântit într-o locaţie super luxoasă, mie tot a aprozar îmi arată. Şi mi se pare pur şi simplu scandalos, să te duci, dragă, la mall să-ţi iei ceapă şi cartofi.
Răzbunarea iadului
Răzbunarea iadului fierbe-n inima mea! Mistuit de flăcările morţii şi-ale disperării! – O scurtă traducere şi adaptare a primelor versuri din una din ariile mele preferate. Fiind extrem de intensă, o ascult foarte rar. A venit I. acasă şi mi-a adus o stare de tensiune incredibilă. Tot felul de reproşuri mai mult sau mai puţin tacite, provenite desigur din comportamentul personajului negativ al unei poveşti împuţite, care, a dracului, se încăpăţânează să continue. Am spus şi nu a fost bine, am acţionat şi a fost teribil, m-am retras şi s-au încreţit frunţi, m-am izolat şi s-a transmis. În povestea asta spurcată şi dată dracului sunt momente de respiro, rare şi artificiale. Niciodată nu-ţi poţi imagina când va demara din nou acţiunea. Eu nu mai vreau să joc în piesa asta. Niciodată n-am cerut rolul sopranei în opera asta perfidă.
O parte din mine
Azi a venit I. acasă şi mi-a spus că s-a întâlnit cu B.. Nu am văzut-o de mult. A trecut printr-o etapă foarte grea şi ultimul lucru pe care mi l-a spus a fost că s-a îndepărtat de toţi, pentru a-şi petrece timpul cu familia. M-a durut, dar nu i-am putut contesta decizia. A trecut vara, eu sperând că ea va da vreun semn. Am mai cautat-o prin mesaje si prin mailuri. Nimic. Acum I. îmi spune că B. e foarte duparată pe mine. De ce? Nu ştiu şi nu înţeleg. La urma urmelor eu ar trebui să fiu supărat pe ea, dar nu sunt. Nu cred că orgoliile îşi au locul într-o astfel de prietenie.
Atât mi-a venit în minte:
Thalía, melodie nouă, "Equivocada"
Surpriza zilei vine de la Thalía, căreia i-am simţit lipsa în ultimii ani. Absenţa ei s-a datorat naşterii fiicei sale şi dorinţei de a se dedica familiei. Acum, în loc să ascult o melodie de-a ei în Winamp, am căutat-o pe net şi astfel am aflat de noul single: “Equivocada”.
Mi-a plăcut enorm apariţia ei extrem de simplă. Supranumită de multe publicaţii “Împărăteasa frumuseţii”, Thalía şi-a prezentat superba şi profunda piesă nouă, cu un look simplu, necoafată şi cu un machiaj absolut minimalist. Îmi place extraordinar de mult!
Felicitări, Thalía! Mă bucur că ai revenit pe scena muzicală!
Comentarii recente