Înainte de convalescenţă
Stau cu obrazul lipit de uşă. Aştept fiecare pas ce se apropie. Ascult fiecare zumzăit de chei. Ies pe coridor în picioarele goale şi întind capul prin fereastra ce ajunge până la jumătatea peretelui. Urmăresc fiecare siluetă din stradă. Tresar la fiecare zgomot. Mi-e teamă să mă întorc în pat. Poate va veni cineva, iar eu nu mă voi trezi la timp să-l întâmpin…
…
Am aşternut pe o coală albă de hârtie toate minciunile pe care le-am spus. Le-am scris apoi pe acelea ce mi-au fost spuse. Am încercat să fac o balanţă. Nu-mi dau seama dacă mintea mea pur şi simplu nu reuşea să calculeze cifrele corect sau dacă doar nu am vrut să conştientizez faptul că intrările erau cu mult mai numeroase decat ieşirile. M-am oprit din numărat.
…
Ţi-am auzit inima bătând încă de dinainte să te naşti. Am stat nopţi întregi pe întuneric fără să fac nimic. Doar te-am ascultat şi te-am privit. Cum râdeai. Cum îţi unduiai vocea cu tristeţe sau bucurie. Cum păşeai spre ţeluri înalte. Şi cum te zbăteai să-ţi îndeplineşti visele…Te-am iubit încă de dinainte să te cunosc. Şi acum că te cunosc atât de bine, mă gândesc că mi-ar fi plăcut să te mai aştept un pic. Să fi mai avut cinci minute, în care să ma întreb cum ar fi dacă…
…
Am înghiţit luna rotundă şi albă, ca pe o biluţă de ciocolată făcută din lapte praf. Am simţit cum mi-a alunecat prin gâtlej. Dar nu s-a strecurat în stomac. A rămas într-un punct nedefinit din mine. Şi a început să se topească, mai întai dulce, apoi amară, pană ce s-a descompus.
…
Ani şi ani de întrebări şi răspunsuri pe care nici nu le-am pus şi nici nu le-am cerut. Nenumărate momente de reflecţii inutile şi ţigări fumate doar pe jumătate.
Unghiile vopsite în roşu ce mai amintesc doar de o casă bătrânească, în care copiii îşi spun rugăciunea înainte de a adormi. Trag draperia din stofa îngălbenită de timp. E prea tarziu să mai cerem iertare… E prea tarziu să ne mai dorim…
