2. (continuare>>)
- Ştii? începu Armand odată ce uşile se închiseră după ei. Mi-ar plăcea să vedem Parisul.
- Nu te înţeleg, mon cher, răspunse ea desprinzându-se de braţul lui şi aşezându-se pe un fotoliu.
- Noi întotdeauna mergem la Opera, la baluri, la jocuri, dar niciodată nu ne uitam dincolo de lucrurile astea. Mă înţelegi acum?
Ea îşi îndreptă spatele, astfel că nu mai stătea rezemată de spatar, şi ridică privirea de safir.
- Şi ce încerci să-mi sugerezi, Armand?
- Să mergem incognito.
- Ai înnebunit? E foarte periculos, dacă ne recunoaşte cineva?
- Din tablouri, cherie. El zâmbi, luă loc vis-a-vis de ea şi continuă. Lumea ne vede din trăsuri sau de pe cai, acoperiţi în mătase, blană, pene şi diamante. Dacă lăsăm accesoriile astea acasă şi mergem şi noi ca lumea de rând, cine să ne mai recunoască?
Marie Antoinette râse cu poftă.
- Categoric ai înnebunit, dar cred că şi eu.
- Asta înseamnă că eşti de acord, cherie, da?
- Oui, nebunule, dar trebuie să plănuim lucrul acesta cu mare atenţie, că nici nu îndrăznesc să mă gandesc la consecinţe.
- Madame Campan, ma chere, ea e prima cameristă a ta, te iubeşte, nu te va trăda.
- Da, voi vorbi cu ea. Îmi va aduce hainle necesare. Voi anunţa că rămân la Trianon una din zilele astea…
- Scrie-i regelui din nou. Spune-i că vei pregăti o recepţie pentru Prinţii de Sânge şi că ai dori să rămâi câteva zile aici pentru acest lucru. Ştim cu toţii că nu-ţi refuză nimic.
- Bine, Armand. Dar totuşi mi-e cam teamă…
- Şi mie, oarecum, Toinette, dar să stăm aşa şi sa nu facem nimic, numai cărţi, opere, dans şi vânătoare? M-am plictisit.
- Da… Şi eu. Şi ştii cât mi-e frică de plictiseală. În fine…
Regina sună un clopoţel de argint. O servitoare întră după câteva momente.
- Porunciţi, Maiestate!
- Hârtie şi cerneală, te rog.
Câteva minute mai târziu bileţelul regal se afla în drum spre palat. De asemenea Marie Antoinette trimise la Versailles după Madame Campan.
- Acum plec şi eu, ma chere, vreau să văd cum mai este Yves.
Armand se tulbură când pronunţă numele lui Yves.
- Ce e, dragule?
- Nimic, nimic. Am plecat. Voi veni la miezul nopţii.
- Bine, voi fi gata.
- Ah, era să uit, ne trebuie nişte cai negri, nu putem să plecăm cu caii noştri.
- Da, Armand, evident. Mă voi ocupa eu de acest lucru. Acum de ce eşti aşa agitat?
- Nu sunt agitat!
- Ooofff, bine, du-te, că nu se poate vorbi cu tine.
El îi zâmbi şi părăsi salonul.
La palat, servitorii săi îl informaseră că vărul lui se odihnea. Se opri in faţa camerei în care fusese mutat Yves. Întinse mâna spre clanţă, dar ezită şi se îndreptă apoi repede spre dormitorul lui, unde se aruncă pe pat şi închise ochii.
About Fleur du Mal:
Leave a Reply
Comentarii recente