2. (continuare>)
Armand sări de pe cal înainte ca vreunul din servitorii reginei de la Petit Trianon să apuce să-i ţină frâul. Urcă scările de marmură în formă de U două câte două şi intră în micul salon.
- Mon cher, ce maniere, spuse zâmbind Marie Antoinette ridicându-se de pe canapea. Dacă te-ar fi văzut Madame Etiquette?
Apoi pufni în râs şi-l îmbrăţişă.
- Oh, cherie, las-o-n pace pe mătura aia bătrână de Noailles. Uite!
Scoase medalionul cu miniatura.
- Ce cauti tu cu miniatura marchizei de Veynes? Nu-mi spune că acum îţi plac fructele răscoapte!
Ea râse cu poftă şi se aşeză din nou pe canapeaua roşie cu margini aurite.
- Toni!
- Stai, aşa-mi spunea tata când vroia să-mi atragă atenţia. Spune-mi, dragule… Scuză-ma sunt foarte distrată de cum m-am furişat azi-dimineaţă în palat. De parcă eram o hoaţă.
- Yves avea medalionul acesta la gât.
- Deci îl cheama Yves.
- Da, da, îl cheamă Yves şi avea medalionul la gât. L-am întrebat de unde-l are şi mi-a răspuns, că e de la doamna, care le mai dădea bani şi că presupune că portretul e al ei. El n-a văzut-o niciodată.
- Tare ciudat, Armand, madame de Veynes face opere de caritate…
- Chiar e ciudat. De unde să aibă un biet om ca Yves o asemenea bijuterie? Ştii ce?
- Spune-mi, dar mai şi respiră între timp, spuse ea cu zâmbetu-i caracteristic.
- Mă gândeam că ai putea afla ceva de la mătuşi. Alea trei sigur ştiu tot ce-a mişcat la Versailles.
- Nu fii răutăcios, mon cher. Sunt 3 fete bătrâne.
- Da, exact, trei afurisite bârfitoare, dar hai să nu discutăm despre ele, că n-are sens. Acum mi se par utile, pentru că trebuie să ştie ele ceva. E mai mult decât ciudată povestea asta cu Yves şi trebuie să aflăm.
- Ai dreptate, aflăm noi ceva. Lasă că văd cum scap eu un cuvinţel la cărţi şi imediat vor sări să întrebe şi văd eu apoi ce le spun ca să obţin cât mai multe informaţii. Acum spune-mi, el cum se simte?
- Ah, e mai bine, am vorbit, l-am instalat într-o cameră alăturată şi…
Ea-l privi atentă.
- Şi ce, Armand? Spune!
- Nimic, cherie, nimic.
- Bine, îmi spui tu când îţi aduni cuvintele. Dar nu mi-ai spus nimic de Caroline.
Armand îi povesti de scena făcută de Caroline în dimineaţa aceea şi Marie Antoinette îi propuse să se plimbe pe domeniul micului castel pentru a alunga gândurile neplăcute. În timp ce se plimbau o servitoare se apropie gâfâind din spate.
- Madame, vă rog să mă iertaţi, dar a sosit un mesaj de la Maiestatea Sa.
- Dă-mi biletul, te rog.
- E în castel, regele doreşte să-i răspundeţi imediat.
- Foarte bine, ne întoarcem indată. Poţi să ne părăseşti!
- Da, doamnă, răspunse femeia plecându-se în faţa ei şi apoi în faţa lui Armand.
Se întoarseră. Pe măsuţa din antreu era o pernă din catifea mov, pe ea o scrisorică.
“Madame, ştiţi cât de mult detest să vă deranjez când sunteţi la Trianon, dar trebuie să vă aduc la cunoştinţă faptul că prinţii de sânge se plâng, că încă n-au fost invitaţi pe domeniul Dumneavoastră. Louis”
Marie Antoinette mototoli hârtia şi o puse în buzunar.
- Iar se plâng toţi că nu-i invit aici.
- Cherie, ştii bine că poţi să rezolvi problema asta. Nu aştepta până ţi se va porunci să faci asta.
- Ai dreptate.
- Hai, scrie-i că vei lua măsurile necesare, te rog.
- Ooof, Armand, chiar trebuie?
- Hai, dragă, ultima care ne mai lipseşte e să avem probleme cu soţul tău.
- Bine, îi scru acum.
Luă o foaie şi scrise în grabă următoarele cuvinte: “Maiestate, vă promit că voi lua măsurile necesare în cel mai scurt timp cu putinţă.”
Împături foaia fără să-şi pună sigiliul pe ea şi o înmână călăreţului care aştepta afară în soarele fierbinte.
- Bonjour, madame, salută acesta plecându-şi capul.
- Bonjour. E pentru Maiestatea Sa.
- Desigur!
Acesta plecă galopând spre marele palat. Armand ieşise şi el din antreu şi se apropiase de ea.
- Vai ce cald e, spuse el lamentându-se.
- Este, chiar este foarte cald pentru perioada asta, ai dreptate. Hai să intrăm, să bem o limonadă.
About Fleur du Mal:
Leave a Reply
Comentarii recente